- 92
Cinematografia din Moldova sovietică s-a bucurat de un interes sporit din partea statului, fiind considerată un instrument de propagandă și popularizare. Odată cu înființarea la Chișinău a studioului Moldova-Film, s-a înregistrat un salt cantitativ, dar și calitativ a producției autohtone de film. Potrivit arhivistului Lidia Marcu, în perioada 1950–1990, la Moldova-Film s-au produs 177 de lungmetraje și peste 1000 de documentare. Numele regizorilor de film, precum Emil Loteanu, Valeriu Gagiu, Mihail Calic, Vadim Derbeniov, Vasile Pascaru, Vlad Ioviță, ș.a. au devenit cunoscute în tot spațiul sovietic.
După dezintegrarea Uniunii Sovietice în 1991 și introducerea economiei de piață, producția cinematografică a avut de suferit. Regizorii și producătorii, majoritatea dintre ei absolvenți ai Institutului Unional de Cinematografie de la Moscova (VGIK), care deja se puteau mândri cu zeci de ani de experiență pe umeri, au rămas în afara platourilor de filmare și a producției de film, planificate și dirijate de stat. Din 1990 majoritatea cineaștilor angajați în cadrul studioului Moldova-Film s-au văzut nevoiți să se orienteze spre alte activități, specialități sau chiar profesii. Treptat, Moldova-Film și-a reorganizat activitățile, pentru a supraviețui noilor reguli impuse de economia de piață, turnarea filmelor devenind o raritate. Pe parcursul ultimilor treizeci de ani, la Moldova-Film s-au realizat doar trei lungmetraje de ficțiune: Patul lui Procust (2001), în regia lui Sergiu Prodan, Jana (2004), în regia lui Valeriu Gagiu, Lupii și Zeii (2009), în regia lui Alexandru Vasilache.
Pe de altă parte, după 1990 noul sistem economic a favorizat apariția studiourilor private, care s-au adaptat mai ușor noilor reguli ale producției de film, determinate de specificul economiei de piață. Ele au realizat cu efortul propriu și independent scurtmetraje, documentare și alte genuri de producții audiovizuale. Primul film de ficțiune de lung metraj, realizat fără implicarea financiară a statului, a apărut abia în 2010, ca rezultat al primei coproducții Moldova–România–Luxemburg – Nunta în Basarabia, în regia lui Nap Toader, coproducția din partea Moldovei fiind semnată de OWH Studio, unul dintre primele studiouri independente de film, create după ’90, care se numără printre cele mai active și longevive studiouri din țară.
Uniunea Cineaștilor din Moldova, fondată în anul 1962, este instituția care protejează statutul creatorilor de film și promovează interesele profesionale și sociale ale cineaștilor din toate domeniile creației și industriei cinematografice. UCM Moldova numără astăzi peste 200 de membri și desfășoară proiecte de consolidare și menținere a comunității de breaslă.
Membrii actuali ai Uniunii Cineaștilor din Moldova ar putea fi divizați în trei categorii de vârstă și, cel mai curios lucru, în trei școli diferite de film: 1) Cineaștii care au stat la baza creării cinematografiei naționale cu vârsta de peste 60 de ani, majoritatea dintre ei trecuți prin școala de film moscovită, VGIK. Chiar dacă au o experiență bogată, tot mai rar îi regăsim pe platourile de filmare, ei orientându-se către munca de cercetare, predare sau administrativă etc.; 2) Cea de-a doua categorie vizează cineaștii cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani, majoritatea cu școala de film din București (UNATC, ex-ATF) sau din alte orașe europene, care sunt azi cei mai prolifici și activi în inițierea producției de film, cu rezultate remarcabile și cu energie suficientă pentru noi proiecte; 3) Cea de-a treia categorie cuprinde tinerii cineaști sub 40 de ani, care sunt produsul facultății de film din cadrul AMTAP din Chișinău, foarte energici, foarte întreprinzători și foarte dornici de a se afirma aici, acasă.
În anul 2014, după mai mulți ani de insistență din partea cineaștilor, s-a redactat și revizuit Legea cinematografiei, care a făcut posibilă crearea Centrului Național al Cinematografiei (CNC) în 2017, instituție bugetară care gestionează și supraveghează resursele financiare oferite din bugetul de stat pentru producțiile și activitățile cinematografice. Până în prezent, acest buget a fost unul foarte modest, însumând mai puțin de 250 000 de euro anual. Pentru comparație, Estonia care are o populație de doar 1,4 mil. de locuitori, investește anual în industria cinematografică peste 10 mil. de euro. Respectiv, în Estonia statul alocă cinematografiei ~ 7,15 euro/locuitor, iar în Moldova statul aloca ~ 0,07 euro/locuitor.
În pofida acestor sume modeste, din 2017 până în 2020 s-au creat 33 de filme cu susținerea financiară din bugetul de stat. Câteva dintre filmele realizate au fost apreciate cu premii la nivel internațional, printre care se numără: comedia Salix Caprea (2018) de Valeriu Andriuță, documentarul Grădina Sovietică (2018) de Dragoș Turea, Memoria (2019) în regia lui Maxim Chisnicean, filmul de animație Of (2018), regizat de Vlad Bolgarin. Filmul Siberia din Oase (2019) în regia Leontinei Vatamanu a reușit să adune un număr record de spectatori în sălile de cinema din Moldova, fiind solicitat și la foarte multe proiecții peste hotare.
În cadrul CNC se organizează concursuri anuale de proiecte cinematografice, prin care acestea pot câștiga finanțare. Finanțarea CNC se acordă pentru producția filmelor de lung și scurt metraj, indiferent de gen. De regulă, cota de participare a statului la finanțarea producției de film național nu poate depăși 50% din bugetul filmului, restul de 50% fiind asigurate de către casa de producție. Din moment ce statul nu poate finanța decât jumătate din producția filmului, producătorul este obligat să caute finanțare din alte surse și asta timp de un singur an (conform regulamentului). Cu cât proiectul cinematografic este mai complex, cu atât are nevoie de mai multe resurse, respectiv, de mai mult timp pentru găsirea cofinanțării și, respectiv, pentru pregătirea filmărilor. Deci, procesul este îngreunat nu doar de caracterul fragmentar al finanțărilor, dar și de rigorile inflexibile ale legislației privind utilizarea sumelor alocate de la bugetul de stat pe parcursul anului bugetar, ceea ce este practic imposibil atunci când realizarea unui proiect cinematografic complicat poate dura doi, trei, patru și mai mulți ani. Respectiv, rezolvarea acestei probleme ar fi crearea Fondului Cinematografic, asemeni țărilor cu o cinematografie dezvoltată. Aceasta, însă, depinde doar de conștientizarea și dorința autorităților de a susține bunul mers al dezvoltării celei de-a șaptea arte.
Cinematografia, neavând un sistem de funcționare bine pus la punct, cu drepturile și reglementările sale clar stabilite, a pierdut foarte mult în ultimii 30 de ani, iar meritul său rămâne încă subestimat în ochii spectatorilor. Prin obținerea la negru a materialelor audiovizuale, consumatorul ignoră efortul echipelor de filmare și al producătorilor autohtoni, preferând filme străine descărcate de pe net, neconștientizând faptul că astfel încalcă drepturile de autor și nu contribuie la susținerea financiară a industriei cinematografice. Drept urmare, numărul sălilor de cinema a scăzut dramatic. Dacă în 1995 Republica Moldova dispunea de un număr de peste 600 de săli de proiecție, în prezent, pe tot teritoriul țării au rămas doar 10 săli de cinema, una aparținând Centrului Cultural ODEON, restul 9 fiind parte a rețelei de cinematografe PATRIA (3 săli ale cinematografului PATRIA Loteanu și alte 6 săli în Centrul Comercial MALLDOVA). Chiar dacă în unele centre raionale, cum ar fi Cahul, Ungheni, Căușeni, Călărași, Soldățești, Râșcani s-a încercat renovarea și reactivarea unor cinematografe vechi, de cele mai multe ori menirea acestor spații s-a îndepărtat de ceea ce înseamnă distribuție și proiecții de film.
Unul din pilonii de menținere a vitalității cinematografiei naționale îl constituie festivalurile de film, lansate în ultimele decenii. Astfel, în 2001 a fost fondat primul Festival Internațional de Film din Republica Moldova – Festivalul Internațional de Film Documentar (FIFD) CRONOGRAF, inițiat de un grup de tineri cineaști din cadrul OWH Studio. De atunci, la fiecare ediție festivalul pune la dispoziția publicului local o selecție a celor mai cotate și interesante documentare atât autohtone, cât și străine. Festivalul se bucură de o mare popularitate și o bună reputație internațională, mai ales în Europa. Dacă la prima ediție doar aproximativ 10-15 filme intrau în competiție pentru marele trofeu, la cele mai recente ediții numărul filmelor înscrise în preselecție depășea 900. FIFD CRONOGRAF aduce spectatorilor premiere de film, proiecții în competiție, workshop-uri, mese rotunde pe diverse subiecte din viața cinematografică, proiecții tematice în afara concursului, precum și diverse ateliere pentru cineaști. În perioada estivală, Festivalul CRONOGRAF ajunge cu proiecții de film în diferite localități ale Republicii Moldova cu cele mai recente filme sub marca CRONOGRAF TUR.
Exemplul FIFD CRONOGRAF a fost urmat în 2016 de lansarea în orașul Cahul a unui alt festival de film documentar – MOLDOX. Tot în 2016, la Tiraspol apare Festivalul de Film Documentar „Chesnok”, iar în 2018 la Chișinău apare și Festivalul Internațional de Film RAVAC, dedicat filmelor de ficțiune de scurt și lung metraj.
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) din Chișinău este principala instituție de pregătire a viitorilor cineaști. În arhiva AMTAP putem găsi lucrările a 20 de promoții de absolvenți, iar sute de filme sunt în proces de digitizare, fiind disponibile pe platformele online pentru toți doritorii. Pe lângă acestea, s-au realizat în jur de 120 de scurtmetraje de tinerii cineaști fie din fonduri proprii, fie cu susținerea CNC, UCM și MECC, fie din surse alternative. Sursele de finanțare alternative sunt cele venite de la instituții străine, care activează pe teritoriul Moldovei: Ambasada SUA, din 2018 a început finanțarea producțiilor audiovizuale; Ambasada Franței (2018); USAID – din același an susține financiar proiecte de film si producții TV, Uniunea Europeană finanțează prin intermediul PNUD Moldova producții de film și alte genuri de producții audiovizuale.
Marea provocare a prezentului nu constă în lipsa specialiștilor sau a proiectelor de film, ci în insuficiența finanțării și a unui sistem solid de funcționare. Dacă tinerii cineaști nu vor avea posibilitatea să obțină resursele de care au nevoie pentru proiectele lor în Moldova, atunci ceea ce ar trebui să fie o producție națională, ar putea deveni o producție străină. Un exemplu recent ar putea fi cel al tinerei regizoare originare din Republica Moldova Olga Lucovnicova, care a obținut Ursul de Aur la Berlinale cu filmul „Nanu Tudor” – producția fiind semnată de Belgia, și nu de Moldova.
Industria cinematografică din Republica Moldova are toate atuurile pentru a deveni cu adevărat o carte de vizită a țării atât la nivel național, cât și, în special, la nivel internațional. Acest lucru este posibil doar unificând eforturile breslei cinematografice cu legiuitorii acestei țări pentru susținerea și promovarea celei de-a șaptea arte.
Virgiliu MĂRGINEANU,
Producător de film,
Președintele Uniunii Cineaștilor din Moldova
